În ciuda numelui de cavaler al mesei rotunde, Arthur o fo’ ungur și, de parcă nu era destul, evreu. Ptiu, ptiu, păi dacă știam îi dam foc ‘nainte ca să o citesc. Ho vere, mai glumim și noi, nu vă-mpacientați, că a fost băiat valabil. S-a născut în 1905, în Budapesta, da’ pentru studii a plecat la Viena. Apoi s-a plimbat din India în Japonia și sa-ntors nu pe la Ploiești, ci tocma’ prin America. Așa, printre altele, în 1931 a intrat pe felie cu comuniștii din Germania, da’ nu i-a plăcut despre Stalin și s-a retras în ’38. În ’40 a scris cărțulia de față cu care a rupt, top-top. Dupe răzbel, în ’49, făcea pe 007 în ‘British Cold War anti-communist propaganda department’; v-am spus că e bagabont. Totuși, tot păcătos a murit, de sinucidere, parcă-i aleg expre’; bine, era bătrânior, avea Parkinson și o formă de leucemie, deci da’, hai să-i deschidem ușa la Rai, prea a scris talent și mai ales pen’că deodată cu el și-a făcut harakiri și Cynthia, care-a zis ‘viața fără tine e pustiu, viu și eu’ 💜.
Numa’ așa o s-o ție, o să vedeți, e genu’ bipolar. Dacă era român dac – știa că nu se poate și cu măciuca’n cur și cu sufletu’n rai.
Na’ că nici nu scosei bine porumbelu’ pe gură că și veni NinoNino, evangeliștii la biserică. Bine, decât așa, dacă mă-ntrebi, mai bine dincolo.
Aha, deci asta era, că din ’89 pân’ acu’ nu s-a făcut patruzeaca; mai așteptez atuncia.
Nu v-am spus, cartea-i despre Rubașov care se află-n pușcărie pentru fapte reprobabile nedemonstrabile, cum se face în dictaturi. Aici își pune problema lu ‘persoana întâi singular’ și acest du-te vino între Eu’uri, între trecut și prezent, face din cartea de față o capodoperă de gen, cum Io n-am crezut că se poate exista alta de la 1984 încoace.
E greu. Și, pe parcursul cărții, cum v-am spus deja, o să tot găsiți paralelisme d’astea, care face mintea s-o ia razna ori să stea-n loc.
Păi bine mă, acu-mi spui? Mă retrag și eu.